X

Mădălina Ghenea n-a mai rezistat, și-a scos avocații la înaintare! Anunțul-șoc al vedetei i-a lăsat pe toți mască

Mădălina Ghenea a fost protagonista celei mai aprinse telenovele din presa italiană, la finalul anului recent încheiat. După ce a avut un schimb de replici siropos, cu subînțeles, pe Instagram, cu starul Romei, tânărul Nicolo Zaniolo, iar peste tot s-a scris că românca și fotbalistul sunt iubiți, Mădălina a ieșit acum și a negat.

Evident că explicațiile Mădălinei Ghenea nu au venit atunci, imediat, ba chiar fotbalistul mai tânăr cu 12 ani și actrița au mai făcut schimb de inimioare în văzul lumii, pe rețelele de socializare.

Dar totul pare să se fi întors, la doar câteva zile după ce Sara Scaperrotta, fosta iubită a lui Zaniolo, a anunțat că e însărcinată.

În plus, mama lui Zaniolo a ieșit public și a spus că nu-i convine de Mădălina. ”Nu sunt absolut deloc de acord cu faptul că el se vede acum cu această femeie, care e aproape de vârstă cu mine”, ar fi declarat Francesca Costa, care are 43 de ani, în timp, ce Mădălina are 33.

CITEȘTE ȘI: NO MAKE-UP V.I.P. – noul TREND pe rețelele de socializare /FOTO

S-au întâlnit doar o dată!

În urmă cu câteva ore, Mădălina Ghenea a publicat pe contul său de Instagram o poziție oficială față de informațiile lansate de jurnaliștii italieni. Nu este într-o relație cu Zaniolo cu care s-a întâlnit doar o dată, se arată în hârtia trimisă de avocații Mădălinei ziarelor din Italia.

”În aceste zile, s-au spus și s-au scris multe lucruri incorecte, care au provocat multă durere și tristețe. Cred că a venit momentul să clarific această situație și să fiu transparentă, din moment ce există persoane care suferă.

Sunt o femeie care muncește din greu și care este mamă. Timp de 20 de ani am fost aruncată în niște relații pe care nu le-am avut niciodată și nu am vorbit niciodată despre ele pentru că am preferat să-i las pe oameni să facă asta, iar eu să discut despre munca mea, despre proiectele mele, despre obiective și valori.

Nu am mai fost într-o relație de câteva luni bune, am zis asta și pe social media, și în interviuri. M-am ocupat de familie, de pasiunea mea pentru artă, fotografie și cinema. Sunt mândră de cariera mea profesională, de alegerile făcute și de faptul că sunt o femeie independentă.

Am cunoscut și cunosc foarte mulți oameni, dar doar câțiva dintre aceștia devin prieteni adevărați, pentru că, înainte de a fi o persoană publică, sunt mamă. De Crăciun și Revelion am fost alături de cele mai drage persoane din lume: mama mea și fata mea.

O întâlnire cu prieteni comuni, glume sau râsete pe rețelele de socializare nu exprimă neapărăt o relație cu cineva și nu ascunde ceva anume, nu credeți?”, a scris vedeta pe Instagram

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro